Rolul psihologic al povestilor
Iulie 1, 2010, 8:26 am
Filed under: Articole pentru parinti

Desi au fost create pentru a ne distra, povestile si basmele sunt un mijloc de a constientiza conflictele psihologice si ii ajuta pe copii sa se confrunte cu ele. Basmele au intelesuri ascunse in spatele povestilor. Ele reflecta evenimentele ce se petrec in lumea interioara a copilului, astfel au puterea de a-i ajuta pe copii sa faca fata conflictelor interioare cu care se confrunta in procesul de crestere.

Multe din cele petrecute intr-un basm reflecta bataliile pe care copiii le poarta impotriva fortelor din Sine care impiedica abilitatea lor de a stabili si mentine relatii semnificative. Copiii sunt preocupati sa le faca placere parintilor, sa isi faca prieteni si sa se descurce la scoala. Ei isi fac griji in privinta statutului lor in familie si a faptului daca sunt iubiti la fel de mult ca si fratii lor. Se intreaba daca ceva din ceea ce ar spune sau face i-ar putea determina pe parinti sa-i abandoneze. Basmele ii ajuta pe copii sa faca fata conflictelor psihice, proiectandu-le propriile lupte interne dintre bine si rau asupra bataliilor puse in scena de personajele din povesti. Mica sirena, Cenusareasa, Vrejul de fasole, Pinocchio sunt povesti in care se interpreteaza pe o scenă lipsita de pericole dorinta senzuala, invidia, avaritia si lenea, permitandu-le copiilor sa se confrunte cu propriile lor “pacate”.

De exemplu regina cea rea din Alba-ca-Zapada este incarnarea narcisismului, iar tanara printesa, cu care se identifica cititorii, partile din Sinele copilului care se lupta sa invinga aceasta tendinta. Infrangerea reginei reprezinta un triumf al fortelor pozitive din Sine asupra vanitatii.

In Cenusareasa (versiunea fratilor Grimm) este vorba despre invidie, iar copiii care provin dintr-o fammilie unde exista o rivalitate intensa intre frati pot fi atrasi de aceasta poveste.  Invidia apare ca o dinamica vizibila: este vorba despre invidia mamei vitrege fata de statutul initial al Cenusaresei in familie, cat si despre invidia Cenusaresei pentru privilegiile uzurpate de surorile ei vitrege. Invidia este privita in fata si explorata, iar apoi este condamnata si distrusa, astfel rezolvandu-se si conflictul interior al copilului (imi iubesc fratii si in acelasi timp ii invidiez).

Povestile trateaza teme din realitate: conflictul parinti-copii (ex. Fat Frumos, copilul care se simte neinteles de catre parinti), dificultatea alegerii unui scop in viata (ex. Harap Alb), confruntarea cu obstacole care stau in calea atingerii scopului (ex. probele la care sunt supusi eroii), depasirea obstacolelor si implinirea destinului (ex. casatoria lui Fat Frumos cu fiica imparatului Rosu) etc.

De obicei in basme si povesti exista o vrajitoare rea sau o forta negativa, care este o amenintare pentru erou sau eroina, iar rolul ei este sa amplifice defectele interioare si slabiciunile cititorului. De la un basm la altul vrajitoarea intruchipeaza aspectele nesanatoase ale Sinelui cu care se lupta toti copiii.


Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: